-
Fascinație și dăruire

Mașina lui Toni Conecini este produsă în 1963 și a fost refăcută complet într-un proces care a durat 3 ani.
-
Printre finaliști

Mai este foarte puțin până la anunțarea oficială a câştigătorului ediției 2009 a premiului World Car of The Year Award, iar în acest moment se ştie sigur un lucru, şi anume că juriul competiției a făcut publică deja lista celor trei finalişti din fiecare categorie. Astfel, pentru premiul „Maşina Anului 2009”, noul Volkswagen Golf a fost selectat în grupul exclusivist al modelelor care între 10 şi 19 aprilie îşi vor disputa coroana de cel mai bun automobil al acestui an, modelul companiei din Wolfsburg având toate şansele de a fi desemnat învingător.
-
File de istorie

Istoria grupului Volkswagen, începând cu 1937 și până în 2007, este acum disponibilă atât în varianta tipărită, cât și online. „Volkswagen Chronicle” se adresează tuturor iubitorilor mărcii, orice persoană interesată de istoria grupului putând accesa site-ul www.volkswagenag.com. Cronica publicată pe internet oferă o detaliere interesantă a evoluției companiei, fotografii nepublicate până acum, precum și reclame TV, ilustrate din lumea sportului, dar și date despre toate modelele produse până în 2007. Pe lângă istoria companiei Volkswagen, această cronică prezintă evoluția și etapele de dezvoltare ale grupurilor afiliate, atât înainte, cât și după unirea lor cu Volkswagen.
-
Günther Seifert, director general al Porsche România

Domnul Günther Seifert a avut amablilitatea să ne ofere o radiografie a situației actuale din perspectiva grupului Porsche România.
Anul acesta este unul dificil pentru industria auto. V-aș ruga să nominalizați principalele direcții de acțiune ale lui Volkswagen pe piața noastră în 2009.
Aşa cum pe timp de ceaţă conducem pregătiţi să facem faţă tuturor provocărilor ce s-ar putea ivi, aşa acţionăm şi în piaţă, pentru a putea reacţiona foarte rapid şi flexibil la modificările acesteia. „Maşinile potrivite la momentul potrivit”. Am iniţiat deja, începând cu toamna anului trecut, măsuri pentru a evita un stoc mare de maşini vechi. Astfel, oricând ne este posibil să oferim modelele cele mai dorite ale momentului, iar acum lucrăm puternic pentru lansarea pe piaţă a noului Volkswagen Polo, un model care va avea, cu siguranţă, mare succes în România. Un alt punct, desigur important, în aceste momente mai grele din punct de vedere economic, este susţinerea distribuitorilor noştri – doar împreună putem să facem faţă crizei cu succes.
Cota de piață a lui Volkswagen în România s-a apreciat substanțial în primele două luni ale lui 2009, raportat la rezultatele din 2008. Credeți că acest trend va continua?
Tocmai, în vremurile grele se arată cu adevărat cât de puternică este o marcă. În aceste momente devin deosebit de importante pentru clienţi valorile, precum fiabilitatea şi deprecierea cât mai redusă în timp. Astfel, noi avem avantaj dublu, datorită mărcii noastre, Volkswagen, şi reţelei noastre din România.
Credeți că în România, programul de Înnoire a Parcului va putea oferi companiei premisele unui succes similar cu cel înregistrat în Germania?
În Germania nu a mai existat până acum o astfel de acţiune, astfel se explică boomul actual. Spre deosebire de Germania, în România, Programul de Casare nu reprezintă o noutate – România a fost pionier în această privinţă şi astfel un exemplu pentru acum multe ţări ale UE. În acest context, sperăm ca Programul Remat, care a demarat recent, să aibă un succes asemănător ca anul trecut.

